Centrul de informare Europe Direct (CIED) Bucureşti
Institutul European din Romania
  • Ziua Europei alături de Europe Direct București: „Iubește Europa! Fall in love with Europe!”

    Centrul de Informare Europe Direct București 5 mai 2017

    Centrul de Informare Europe Direct Bucureşti şi Institutul European din România (IER), cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, alături de partenerii: Agenția pentru Dezvoltare Regională București – Ilfov (ADRBI), Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Calea Europeană, au plăcerea de a vă invita la evenimentul dedicat Zilei Europei, intitulat „Iubește Europa! Fall in love with Europe!”

    Evenimentul în care celebrăm multiculturalitatea Uniunii Europene va avea loc la data de 9 mai, între orele 11.30-16.30 în Piața Universității (Regina Elisabeta 7-9 – Esplanada cu statui).

    Prima secțiune a evenimentului este organizată sub forma unei dezbateri intitulate La mulți ani UE! – La mulți ani România! la care sunt invitați să participe reprezentanți ai Comisiei Europene, Guvernului României și alte instituții centrale, ai Primăriei Municipiului București, precum și tineri interesați de domeniul afacerilor europene.

    După lansarea concursului de fotografie Romania@10EU se vor testa cunoștințele despre Uniunea Europeană ale tinerilor înscriși la concursul tip quiz. Următoarele 2 ore din program sunt dedicate tradițiilor și obiceiurilor europene prin atelierele meșteșugărești (olărit, țesut, semne de carte țesute, icoane pe sticlă, opincărit, împletituri textile și podoabe populare), precum și prin derularea unui program artistic de melodii și dansuri specifice din statele Uniunii Europene. Cei prezenți se vor delecta la concursul de Karaoke și în final vor participa la Flash Mob-ul European.

    Evenimentul își propune să stimuleze cetăţenia europeană activă în comunitatea locală, prin aducerea informaţiei europene cât mai aproape de public și prin promovarea spiritului și a valorilor europene.

    Veniți să serbăm împreună Ziua Europei!

    Agenda o puteți accesa aici.