Centrul de informare Europe Direct (CIED) Bucureşti
Institutul European din Romania
  • „Stă în puterea ta să schimbi ceva!” la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”

    Cioaric Letisia 21 Mai 2019

    Ultima destinație a Caravanei de teatru forum din acest sezon a fost marcată ieri, 21 mai, prin reprezentația de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București, Școală Ambasador a Parlamentului European. Cu câteva zile înainte de alegerile pentru Parlamentul European, tinerii actori amatori, elevi la Colegiul Național „Ion Creangă”, Liceul Teoretic „Jean Monnet” și Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” i-au invitat pe elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” ca, prin intervenția lor în piesă, să  participe la o dezbatere non formală privind implicarea tinerilor în procesul electoral european.

    Piesa de teatru forum a fost primită cu mare entuziasm de public și ne-am bucurat să vedem receptivitatea gazdelor în depistarea firului problematic creionat de actori în piesă. Elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” ne-au demonstrat că sunt interesați să îmbunătățească situația din societate, că pun preț pe transparență, profesionalism și obiectivitate, iar corupția și jocurile politice, în viziunea lor, sunt toxice pentru o democrație. Din acest motiv, liceenii nu au suportat să o vadă pe doamna profesoară de engleză victima opresării primarului, care a încercat cu orice preț să îl promoveze pe fratele său în cursa electorală. Doamna profesoară de engleză a decis să candideze la alegerile europarlamentare pentru a se implica în îmbunătățirea sistemului educațional și pentru consolidarea condițiilor flexibile de studiu oriunde în Europa pentru fiecare tânăr, indiferent că provine din mediul rural sau urban, însă în absența susținerii, această idee curajoasă a fost inițial irealizabilă, pentru că jocurile politice implementate de primar s-au dovedit a fi o reală povară, aproape imposibil de înlăturat.

    Finalul piesei a fost demantelat de atitudinea și dorința de implicare a tinerilor liceeni, care au rescris finalul reprezentației. Grație lor, doamna profesoară a beneficiat de toată susținerea elevilor de liceu, fapt care i-a permis să ia atitudine și să țină piept atacurilor și șantajelor primite din partea primarului. Elevii i-au conferit o altă personalitate și polițistului, care s-a transformat dintr-o slugă credincioasă a primarului, într-un adevărat gardian al ordinii publice, iar, în final, primarul a fost tras la răspundere pentru actele sale injuste.

    Curajul de exprimare a opiniilor față de deciziile politice care îi afectează în mod direct și intenția de participare a elevilor în activitățile comunității este decelabilă în contextul alegerilor care se apropie, iar exercitarea dreptului de vot în acest sens lasă o amprentă pozitivă asupra viitorului nostru în Uniunea Europeană.

    Ideile tinerilor de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” au fost primite cu apreciere și entuziasm de tinerii actori amatori. Credem că piesa de teatru a fost privită ca o veritabilă lecție de educație civică pentru elevi. Sperăm că liceenii vor promova importanța participării la alegerile europene și în rândul colegilor lor iar cu toții, vor veni la vot pe 26 mai!